Despre Academia Studium Generale
Studium generale era numele medieval al școlii deschise oricui venea să învețe, indiferent de unde. Am păstrat numele pentru că descrie exact ce am vrut să construim: un loc al cunoașterii, plin de suflet, lumină și grijă.
Cum a început
Academia Studium Generale a început ca un gând timid, în urmă cu 20 de ani, când am plecat cu o bursă de merit la studii în Grecia. Am absolvit acolo facultatea și masterul, am predat ani de-a rândul la cele mai mari multinaționale, la Școala Românească din Atena și la școli private de limbi străine.
Așadar, când m-am întors în România, știam deja cum va arăta visul meu: un loc al cunoașterii, plin de suflet, lumină și grijă.
Alături de cursanți este o echipă de profesori și instructori bine pregătiți, oameni care nu doar transmit informații, ci știu să deschidă ușa către cunoaștere și să trezească dorința de a învăța.
Pentru că ne dorim ca fiecare copil să plece de aici nu doar cu note mai bune, ci cu o minte curioasă, cu încredere în propriile forțe și cu instrumentele de care are nevoie pentru a deveni un adult independent, echilibrat și funcțional.
Facem mai mult decât promitem, iar rezultatele extraordinare rămân cea mai mare simbrie a noastră și motivul pentru care știm sigur că merită fiecare efort pe care-l facem.
Denisa
Construim viitorul prin educație!
De ce individual sau maximum trei
Maximum 3 elevi, pentru că fiecare trebuie să conteze. La noi, nimeni nu rămâne doar un spectator la lecție: trei elevi înseamnă atenție individuală, participare reală și timp pentru fiecare.
Cine vrea, lucrează unu la unu. Iar limita de trei elevi într-o grupă o respectăm întotdeauna.
Cum arată un an
La început: prima întâlnire
Gratuită și fără nicio obligație. Ne cunoaștem, descoperim nivelul elevului, obiectivele și felul în care învață cel mai bine și vedem dacă există o conexiune firească între elev și profesor. Abia apoi stabilim împreună parcursul potrivit pentru el.
Pe tot parcursul anului: părintele la curent
Părintele este informat constant cu privire la nivelul elevului, evoluția sa, dificultățile întâmpinate și aspectele asupra cărora mai trebuie lucrat. La finalul fiecărei luni primește și un raport: ce s-a parcurs, procentul din programă și ce urmează.
Simulări în condiții reale
Pentru elevii care dau Evaluarea Națională sau Bacalaureatul: timp cronometrat, subiecte de tip examen și barem oficial. Astfel, știm situația reală și evoluția, nu impresia.
Iunie: examenul
Ultimele două săptămâni sunt doar recapitulare și subiecte date, fără materie nouă. Nimeni nu învață un capitol nou cu patru zile înainte de examen.
Ce nu facem
- Nu ne oprim la note. Vrem ca fiecare copil să plece cu o minte curioasă și cu încredere în propriile forțe.
- Nu ținem elevul în abonament dacă nu are ce câștiga. V-o spunem noi primii.
- Nu schimbăm profesorul la mijlocul anului.
- Nu facem grupe mixte de clase diferite ca să umplem locurile.
Unde ne găsiți
Ședințele se țin în format fizic sau online, pe aceeași platformă tot anul. Cele online nu sunt o variantă de rezervă: au același plan, aceleași materiale și același raport.
București, Sectorul 1, lângă metrou · Luni–vineri, 08:00–21:00
